vot sexyValoarea indemnizațiilor pentru persoanele care fac parte din birourile electorale este stabilită prin Hotărârea de Guvern 53 din 2016.

Astfel, conform aliniatului 1, articolul 2 din respectiva HG, „pe toată perioada exercitării atribuţiilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale, instituţiile la care sunt angajaţi membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar şi statisticienii le asigură acestora drepturile salariale cuvenite, potrivit legii”.

Potrivit prevederilor legale, preşedintele Biroului Electoral Central, preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie, locţiitorii acestora, membrii Biroului Electoral Central şi membrii birourilor electorale de circumscripţie primesc o indemnizaţie de 85 lei pentru fiecare zi de activitate, în timp ce personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale şi statisticienii primesc o indemnizaţie de 65 de lei pentru fiecare zi de activitate.

Tot 85 de lei/zi de activitate vor primi și preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia, dar nu mai mult de 5 zile. „Operatorul de calculator al biroului electoral al secţiei de votare primeşte o indemnizaţie de 85 de lei pentru fiecare zi de activitate, dar nu mai mult de 5 zile. Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare primesc câte o indemnizaţie de 65 de lei pentru fiecare zi de activitate, dar nu mai mult de 3 zile. Membrii birourilor electorale de circumscripţie şi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare, personalul tehnic auxiliar al acestora, statisticienii, operatorii de calculator şi personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne care asigură măsuri de menţinere şi asigurare a ordinii şi liniştii publice sau care este în misiune de pază la birourile electorale de circumscripţie şi la birourile electorale ale secţiilor de votare primesc o indemnizaţie pentru cheltuieli de protocol, în valoare de 10 lei de persoană pentru ziua votării”, este precizat în aceași Hotărâre de Guvern.

Plata indemnizaţiilor se face în baza listelor de prezenţă semnate de către preşedinţii birourilor electorale, în timp ce plata indemnizației pentru operatorul de calculator se face în baza fişelor de pontaj emise de Autoritatea Electorală Permanentă pe baza informaţiilor furnizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Minim 6 ore pentru o zi de activitate în birourile electorale

Conform legii, prin zi de activitate se înţelege munca desfăşurată pe parcursul unei zile calendaristice, indiferent de numărul de ore prestate, dar nu mai puţin de 6 ore pe zi. „Pe lângă drepturile prevăzute la alin. (2)—(8), membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar, statisticienii şi operatorii de calculator care îşi au domiciliul sau reşedinţa în alte localităţi beneficiază de drepturile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările şi completările ulterioare”, prevede aliniatul 12 de la articolul 1 al HG 53/2016.

Aceeași Hotărâre de Guvern spune că fondul indemnizaţiei stabilite pentru personalul tehnic auxiliar şi statisticieni nu poate depăşi: 7.000 lei, în cazul birourilor electorale de circumscripţie comunală; 15.000 lei, în cazul birourilor electorale de circumscripţie orăşenească sau municipală și 80.000 lei, în cazul birourilor electorale de circumscripţie judeţeană, inclusiv a municipiului Bucureşti, precum şi a subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului.

Andreea AMARIEI

Articolul precedentFC Ceahlăul, păsuit de primărie până la finalul campionatului!
Articolul următorVeste mare pentru şahişti: Anatoly Karpov vine, pe 24 mai, la Iaşi!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.