Incompatibilitate la Roman pentru banii dați pe sport

Maricel Benchea, consilier local la Roman, a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI) pentru că s-a aflat într-un conflict de interese administrativ în perioada exercitării mandatului de consilier local.

Maricel-Benchea„A participat la deliberarea și adoptarea a trei Hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Roman prin care s-a alocat, din bugetul local, suma de 1.750 mii lei pentru Sport Club Municipal – Petrotub Roman, club sportiv în cadrul căruia Benchea Maricel deține funcția de președinte. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum și dispozițiile art. 75 şi art. 77, alin. (1) şi (2)  din Legea nr. 393/2004”, se arată în comunicatul emis de ANI pe 29 martie.

Maricel Benchea se alătură astfel celorlalţi cinci aleşi sau foşti aleşi locali din Neamţ care au fost trecuţi pe lista incompatibililor publicată pe 29 martie de ANI. Ce-i drept, în cazul său, decizia Agenției de Integritate vine tardiv și fără efecte majore imediate, fiindcă dl. Benchea are deja 3 luni de când a demisionat din Consiliul Local Roman, pentru a se ocupa de Serviciul Competiții Sportive, al unei instituții recent intrate în subordinea municipiului, respectiv Clubul Sportiv Municipal Roman. Maricel Benchea este noul șef al acestui serviciu, care a obținut 93 de puncte la scris și 98 la interviu.

Andreea AMARIEI

sursa foto: Ziarul de Roman.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani Cal salvat după ce a căzut într-un beci adânc de peste doi metri

Un cal a fost salvat, în cursul dimineții de...

FOTO. Femeie cu traumatism la picior salvată de salvamontiști

Salvatorii montani din serviciul public al județului Bacău au...

Câte voturi primește guvernul Veștea de la parlamentarii din Neamț

Premierul Veștea pare că va avea dificultăți în a...