Începe plata pensiilor pentru ultima lună din acest an

Începe plata pensiilor pentru ultima lună din acest anDin 4 decembrie începe plata drepturilor cuvenite pensionarilor nemțeni pentru ultima lună din acest an. Primii care-și vor încasa banii sunt cei care îi primesc de la factorii poștali, iar plățile se încheie săptămâna viitoare, pe 12 decembrie, când vor fi făcute viramentele pentru aceia care primesc drepturile prin conturi bancare.

Având în vedere sărbătorile legale din 30 noiembrie, respectiv 1 Decembrie, precum și zilele libere de 2 și 3 decembrie 2023, conducerea Casei Naționale de Pensii Publice precizează că a întreprins deja demersurile necesare pentru a asigura plata pensiilor și a celorlalte drepturi care se achită prin casele teritoriale de pensii, aferente lunii decembrie. Cu sprijinul factorilor poștali, plata drepturilor va începe cu data de 4 decembrie astfel ca, până de sărbători, toate drepturile să fie achitate”, anunță Casa Națională de Pensii Publice.

Oficialii au ținut să anunțe și au dat asigurări că mișcările sindicale ale salariaților din sistemul public de pensii nu vor afecta în nici un fel plățile.  „În acest context, având în vedere exercitarea dreptului la protest/grevă al salariaților din casele teritoriale de pensii, dorim să îi asigurăm pe beneficiari că activitatea acestor instituții continuă iar plata pensiilor nu este pusă în pericol”, se arată în documentul citat.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO-FOTO. Accident pe centura municipiului Piatra Neamț

Un accident s-a petrecut în această seară, 12 iunie,...

Piatra-Neamț. Sunt așteptate să depună cereri cuplurile ce împlinesc 50 de ani!

Cuplurile care împlinesc 50 de ani, inclusiv până în...

Meta se confruntă cu probleme: Facebook și Instagram sunt indisponibile pentru utilizatori

Două dintre cele mai mari rețele sociale din lume,...

Regiunea Nord-Est, în centrul atenției internaționale: Congres de Medicină Tradițională Chineză la Piatra Neamț

Municipiul Piatra Neamț devine pentru două zile capitala europeană...