0:00

După ce au rezolvat alegerile parlamentare, social-democrații din Neamț au reînceput activitățile electorale, de data aceasta pe linie internă, pentru a-și stabili conduceri pline acolo unde aveau regim interimar. De departe, cele mai importante sunt alegerile din organizațiile municipale, de la Piatra Neamț și Roman, cărora li se vor alătura și câteva comune. Orientativ, ar fi vorba de 4, 5 sau chiar șase.

La Piatra Neamț, lucrurile par a fi simple: Luminița Vîrlan, viceprimar și actual interimar, este singura dornică să participe la competiția pentru funcția de președinte plin. ”Dacă nu aş fi interesată, cred că m-aş dezice de poziţia pe care o am acum, aceea de interimar. Nu mi se pare corect… Până la urmă, poziţiile astea de intermat sunt conjuncturale. Le poţi, la un moment dat, cataloga ca un cadou… Repet, sunt conjuncturale. Dacă nu aş fi interesată, mi s-ar părea că ar fi un gest de neloialitate din partea mea, în raport cu partidul şi această organizaţie”.

Contrar părerii pe care ar putea-o induce implicarea sa intensă și interactivă în treburile organizației PSD Piatra Neamț, Emilia Arcan a declarat că pe ea n-o interesează funcția de președinte. Îi este suficientă poziția de șefă peste OFSD Neamț și cea de prim-vicepreședinte la municipală. Desigur, cu condiția ca Luminița Vîrlan să rămână viceprimarul PSD la Piatra Neamț, în condițiile în care, în partid, se vorbește tot mai tare despre o rotație cu Victor Marghidan.

La Roman, lucrurile nu s-au tranșat încă, dar mai este timp, câtă vreme Guvernul nu se grăbește să anunțe data alegerilor pentru funcția de primar. Actualul senator Dan Manoliu și-a consemnat în dreptul interimatului său de șef la PSD Roman niște rezultate nesperat de bune la parlamentare și este foarte posibil să-și dorească puterile depline conferite de funcția de președinte de organizație ales, iar nu numit. Pe de altă parte, dacă fostul deputat PDL Marius Neculai va fi propunerea PSD pentru Primăria Roman, e la fel de posibil să i se ofere funcția de președinte al organizației municipale social-democrate, fie și numai pentru a-l motiva suplimentar. Din punct de vedere al angajamentului, adică…

Alte alegeri se vor organiza la PSD Bodeşti, Cordun, Tămăşeni, Secuieni, Ceahlău, Borca şi Grinţieş. La Pipirig, nu. Marcel Prună are probleme doar să-și păstreze Primăria, din cauza condamnării sale cu suspendare, aparent nu are niciuna cu funcția de președinte de organizație comunală PSD.

Gianina BUFTEA

Dana OSTAHIE

Articolul precedentComerţul în oboare – după bunul plac
Articolul următorFutsal Ceahlăul – Blue Angel Brașov 7-0 (4-0)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.