Trei persoane adulte și un copil s-au panicat când și-au văzut casa făcută scrum, în această seară. Incendiul a fost anunțat la ora 16.56 și la casa din Țolici, comuna Petricani au fost trimiși mai întâi două echipaje de pompieri cu două autospeciale de la Târgu Neamț. Când au ajuns militarii, casa cu etaj era cuprinsă de flăcări, până la acoperiș și au mai chemat două autospeciale și un echipaj de ambulanță. „Proprietarul a anunțat incendiul mai târziu, deoarece a încercat să stingă incendiul singur, cu mijloace de primă intervenție. Trei adulți și un copil au suferit atac de panică. Aceștia au primit îngrijiri de la echipajele medicale, iar două persoane au fost transportate la spital. Echipajele de pompieri au ajuns la locul intervenției la ora 17.15. Deoarece în localitate nu există hidranți și nici altă sursă de apă, a fost necesară alimentarea cu apă a autospecialelor la o distanță de aproximativ 6 km. Incendiul a fost localizat și stins de către pompieri. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jar sau scântei căzute din sistemele de încălzire”, a declarat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. În urma incendiului au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 450 mp, bunurile din 6 camere de locuit pe o suprafață de aproximativ 200 mp – aparate electrice, obiecte de mobilier, articole vestimentare, documente, bani, centrala termică, scule utilizate în construcții, materiale pentru instalații electrice și sanitare. Au fost deteriorate pardoseala și planșeul din 3 camere. Intervenția militarilor s-a încheiat după trei ore, la puțin timp după ora 20. (C.I.)