Incendiu puternic la o gospodărie din Farcaşa

Cele mai multe incendii de iarnă sunt provocate de coşuri de fum defecte sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din acoperiş. Duminică noaptea, 26 decembrie, un astfel de coş de fum neprotejat termic corespunzător a provocat un incendiu într-o gospodărie din satul Popeşti, comuna Farcaşa.

În jurul orei 23,00, flăcări au apărut la acoperişul unei bucătării de vară și apoi s-au extins cu repeziciune la magazia de alături.

În momentul sosirii echipajelor de pompieri, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Garda de Intervenţie Poiana Teiului, dar şi două echipaje de voluntari de la Farcaşa şi Borca, atât acoperişul bucătăriei, cât şi magazia de lemne de alături ardeau cu flacără deschisă .

Pompierii au reuşit să oprească extinderea focului la adăpostul de animale din imediata apropiere şi la casa de locuit.

Au ars acoperişul bucătăriei de vară pe 40 de mp, magazia de lemne de 16 mp şi s-a degradat o porţiune de 1 mp din cerdacul casei.

Din fericire nu au fost victime.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Vaslui. Accident la intrarea în localitatea Ivești – un șofer a intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Daniel Ciobanu deschide la Piatra-Neamț o stagiune de cinci concerte inspirate de opera lui Brâncuși

Pianistul Daniel Ciobanu revine la Piatra-Neamț, unde va deschide...

Balurile Bobocilor, lecții de conduită la astfel de petreceri, predate de polițiști liceenilor din Piatra Neamț

Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Economic...

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...