Un incendiu a izbucnit astăzi, 4 decembrie, pe la prânz, într-un cabinet medical, cel de Diabetologie, din cadrul Spitalului Județean Neamț.
Pompierii s-au deplasat la fața locului cu două autospecială și cu autoscara, dar n-a mai fost nevoie de intervenția lor, pentru că asistenta șefă lichidase deja incendiul, cu stingătorul. Se pare că a fost vorba de un scurtcircuit, la încărcătorul unui telefon mobil, care era deteriorat și lăsat în priză. Au ars un dulap, două scaune, o masă, parțial o canapea, pliante și consumabile medicale, toate din cabinetul dr. Ana Pricope.
Potrivit directorului Codruț Munteanu, au fost evacuați 9 pacienți din zonă, fiind trimiși înspre saloanele din capătul opus al culoarului, dar mai mult preventiv. Nimeni nu a pățit nimic.
Partea amuzantă a întregii intervenții a fost faptul că pompierii din prima autospecială care a ajuns în curtea spitalului s-au dovedit de-a dreptul neorientați și nu s-au plasat suficient de aproape ca să poată declanșa ridicarea barierei. Lt. Andrei Grancea, șeful detașamentului Piatra Neamț, susține că ”nu s-a pierdut mult timp” la barieră, dar nici nu a precizat câte minute au stat militarii așteptând să ridice cineva ”blestemăția” de acces. Noroc de asistenta șefă, că, dacă era un incendiu de amploare scăpat de sub control, aveam să vedem pe viu cum ”secundele salvează vieți”.
FOTOGALERIE
Ar fi trebuit mai multe poze cu parking-ul incognito de la spitalul județean. Poate și din zona hidranților, a căilor de acces (de orice tip) și de evacuare șamd. Așa, pentru informare obiectivă.
Asta cu bariera e un mizilic, dacă e s-o luăm așa. Până la urmă, o cisternă de pompieri e mai tare decât o barieră și la nevoie, dacă e, ce alegi între a salva vieți omenești sau bunuri (chiar și ”inteligente”, cum e bariera cu pricina)?