Actualizare: Incendiul a fost stins după o oră și jumătate, iar la final pompierii au stabilit că focul a pornit de la un burlan care s-a supraîncălzit și nu era protejat față de materialele combustibile din componența acoperișului. Acesta, în suprafață de 100 mp, a ars, iar pereții casei au fost distruși.
***Știre inițială***
Un incendiu a izbucnit la o casă din comuna Piatra Șoimului, în această seară, 30 octombrie. Primii au ajuns voluntarii de la SVSU Roznov cu o autospecială și apoi trei echipaje de pompieri cu două autospeciale trimise de la Piatra Neamț. Cînd au ajuns la locul incendiului, acoperișul era cuprins de flăcări și pompierii au mai solicitat un echipaj cu o autospecială, potrivit slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. Militarii au localizat incendiul în circa jumătate de oră și au continuat intervenția de stingere. (C.I.)