Atenție la somațiile polițiștilor!

Ultimele reglementări sporesc puterea de intervenție a polițiștilor la primul contact, cel al legitimării, cu orice persoană. Modul în care trebuie să se comporte cel căruia i se cer documentele este explicat, pe larg, în comunicatul remis de Poliția Neamț. Noile atribuții vor intra în vigoare la data de 28 ianuarie 2020, adică la 90 de zile de la data publicării legii 192/2019 în Monitorul Oficial.

 

Comunicatul Poliției Române integral:

De la sfârșitul lunii ianuarie, polițiștii vor acționa conform modificărilor legislative din domeniul ordinii și siguranței publice adoptate recent.

Conform acestora:

Polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul legitimării să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.

Polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul controlului corporal să adopte o poziție inofensivă, ce permite realizarea efectivă și în siguranță a acestui control.

Prin poziție inofensivă se înțelege:

  1. a) ținerea mâinilor deasupra capului sau paralel cu solul;
  2. b) depărtarea picioarelor;
  3. c) adoptarea poziției șezut;
  4. d) adoptarea poziției culcat;
  5. e) altă poziție a corpului, care previne săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului și respectă demnitatea umană.

Solicitarea de a adopta o poziție inofensivă trebuie să fie adecvată pericolului pe care îl poate reprezenta persoana și să nu depășească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției. Se interzice solicitarea adoptării poziției șezut sau culcat în cazul femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilități și copiilor.

Prin atac armat se înțelege atacul săvârșit de o persoană cu o armă de foc sau cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.

Se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului fapta persoanei de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost avertizată prin cuvintele: Poliția, stai! – Nu te apropia! ori de a nu se conforma solicitărilor polițistului, referitoare la renunțarea temporară la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat. (ZCH.NEWS)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...