Actualizare: Incendiul s-a soldat cu două victime, ambele fiind transportate la spital. „O femeie de 83 de ani a fost scoasă de cetățeni până la sosirea forțelor de intervenție. Victima, care era inconștientă și prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare și inferioare, a fost preluată de echipajul SMURD și ulterior transportată la CPU Târgu Neamț”, anunță ISU Neamț. O altă femeie, de 49 de ani, a necesitat îngrijiri medicale din cauza intoxicației cu fum, după ce a evacuat octogenara din casa în flăcări.
A ars acoperișul casei (din lemn și acoperit cu plăci de azbociment) pe o suprafață de 120 mp, tâmplăria din pvc de la uși și ferestre, precum și bunurile din locuință. Militarii au cercetat și au stabilit că cel mai probabil incendiul a fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată.
FOTO: ISU Neamț
Știre inițială: Militarii din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu Neamț intervin în aceste momente pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ce a cuprins o casă din comuna Timișești, a anunţat ISU Neamţ.
Din primele informaţii se pare că este vorba de o victimă, o femeie de aproximativ 80 de ani, care ar fi suferit arsuri la mâini şi picioare. Se pare că aceasta ar fi în stare de inconştienţă, dar are semne vitale.
Vom reveni cu detalii.
(G.S.)