Un bărbat, care se afla în trafic în comuna Pîngărați, în noaptea de 29 spre 30 aprilie, a observat un incendiu la anexa unei locuințe și a sunat imediat la 112. Totodată omul a oprit și a alertat locatarii casei. „Apelantul  a trezit cele trei persoane aflate în locuință și a încercat, împreună cu proprietarul, să stingă incendiul cu găleți de apă, până la sosirea pompierilor”, a precizat lt. Andrei Grancea, comandantul Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț.

incendiu casa noapteaLa locul intervenției, s-au deplasat 12 subofițeri, cu două autospeciale de stingere, și o ambulanță SMURD. Ardea o anexă locuibilă, iar temperatura degajată a afectat fațada casei, aflată la o distanță de doar 3 metri. Au ars acoperișul anexei, în suprafață de 50 mp, și bunurile din interior. S-au degradat două geamuri, balconul din lemn, izolația din polistiren și o terasă de aproximativ 6 mp. La intervenție au participat și membrii SVSU din localitate. Cauza incendiului a fost un scurtcircuit produs la o ladă frigorifică. (C.M.)

Articolul precedent5 lucruri de care sa tii cont atunci cand te muti intr-o noua locuinta!
Articolul următor80 de copii cuminți și silitori vor merge gratuit în tabără la Eforie Sud
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.