În decurs de câteva ore, pompierii militari au avut două intervenții la Tarcău, unde au ars firida dispensarului și o hală gater. Primul incendiu a fost vineri seara, când, din cauza unei defecțiuni, s-a aprins firida dispensarului și a ars un metru pătrat de perete.
Sâmbătă seara, tot din cauza unei defecțiuni – izolația deteriorată a unui cablu electric -, a luat foc o hală gater din satul Brateș. Trei echipaje de pompieri din Piatra Neamț și SVSU Bicaz au acționat pentru stingerea incendiului. Au ars acoperișul halei, pe o suprafață de 80 mp, pereții din lemn, pe o suprafață de 40 mp, instalația electrică și un utilaj gater. (C.M.)