Un bărbat de 48 de ani, din Horia, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, iar astăzi, 19 martie, va fi prezentat instanței, cu propunerea de arestare preventivă. El este cercetat pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, după ce-a provocat un accident în ziua de 18 martie.

accident foto noua”Polițiștii au stabilit că bărbatul  de 48 de ani a condus un autoturism pe DJ 207C și nu ar fi păstrat o distanţă suficientă, intrând în coliziune cu un autoturism care circula în fața sa, condus de către un bărbat de 43 de ani, tot din Horia”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. ”În urma impactului conducătorul auto de 43 de ani a suferit leziuni, fapt pentru care a fost transportat la spital pentru acordare de îngrijiri medicale”.

etilotestȘoferul care a provocat accidentul a fost testat și a rezultat că avea o concentrație de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spital, însă a refuzat să-i fie recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. (C.M.)

Articolul precedentCam un şef la 6 membri în cadrul USR Piatra Neamţ
Articolul următorÎncă un medic nou pentru Ortopedia Spitalului de Urgență Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.