Încă un „viteaz” din Neamţ şi-a făcut de cap pe alte meleaguri

etilotest 03Şi poliţiştii din Bacău s-au „confruntat” cu un „viteaz” din judeţul Neamţ, după cei din Iaşi.

Un bărbat, în vârstă de 28 de ani, conducea maşina prin Bacău, luni, 7 decembrie, cam pe la miezul nopţii, deşi îi lipsea ceva (avea permisul anulat) şi avea ceva în plus (era sub influenţa alcoolului).

„Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul cu permisul anulat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se afirmă în comunicatul de presă al IPJ Bacău. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Accident la Horia – 2 copii au fost răniți.

Actualizare: Accidentul s-a petrecut pe E85 în localitatea Horia...

Video-Foto. Eroii din Vânători-Neamț, comemorați la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Astăzi, 21 mai, după slujba religioasă prilejuită de sărbătoarea...

Motociclist rănit într-un accident produs în Piatra Neamț

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a...