Încă o păcăleală cu ACCIDENTUL * Preţul „inocenţei” – 11.500 lei

telefon accidentulO femeie, de 77 de ani, din Suceava, a reclamat că, în noaptea de 11/12 iunie, a fost înșelată, de persoane necunoscute, cu 11.500 lei, prin metoda ACCIDENTUL.

„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în seara zilei de 11.06.2016, după ora 23:00, victima a fost sunată de o persoană necunoscută, care s-a recomandat ca fiind avocat și care a indus-o în eroare cu privire la faptul că fiul ei a provocat un accident cu mașina personală în centrul localității, victima suferind leziuni grave, iar pentru a evita consecințele penale, fiul ei trebuie să achite suma de 15.000 lei”, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Culmea tupeului, în jurul orei 2:00, la locuința bătrânei, a ajuns un tânăr, căreia femeia i-a înmânat un plic cu 11.500 lei, în timp ce discuta la telefon cu presupusul avocat.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru „înșelăciune”. Cercetările continuă pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

„Polițiștii atrag  încă o dată atenția cu privire la măsurile preventive pe care cetățenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordate prin această metodă și să nu dea curs cererilor de a vira bani în anumite conturi bancare sau de a înmâna bani unor persoane necunoscute. În cazul în care aveți suspiciuni cu privire la faptul că sunteți înșelați apelați la numărul unic de urgență 112 sau sesizați cea mai apropiată unitate de poliție!”, potrivit comunicatului IPJ Suceava. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacalaureat 2026, sesiune oarecum diferită față de anii anteriori. Canicula a dictat luarea unor măsuri

Prima zi a săptămânii viitoare, 28 iunie 2025, debutează...

Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești

Pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura...

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești

Pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura...

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Plan de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei prezentat de Prefectura Neamț

Zilele următoare se anunță dificile din cauza caniculei, temperaturile...