Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) menţine şi astăzi, 6 februarie, până la ora 18:00, avertizarea COD GALBEN pentru judeţele Bacău şi Vaslui.
Până la ora 13:00, „în județele Bacău și Vaslui vântul va mai prezenta intensificări, cu viteze de 55-65 km/h”, precizează ANM. Ulterior, până la ora 18:00, „vântul va mai prezenta intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea și estul Munteniei, cu viteze de 55-60 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură, precum și pe litoral peste 70 km/h, spulberând zăpada. Va mai ninge slab în extremitatea de sud-est a țării”, potrivit aceleaşi surse. (M. CONSTANTINESCU; HARTĂ: ANM)