Bărbatul de 37 de ani, din Cândeşti, care a fost găsit la volanul unui autoturism, deşi nu are permis, şi cu o concentraţie de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost arestat.
Instanţa a emis un mandat de arestare preventivă de 30 de zile pe numele lui, iar în ziua de 15 martie, poliţiştii l-au ridicat şi l-au încarcerat în Arestul IPJ Neamţ.
Măsurile luate împotriva lui poate îi vor determina pe şoferi să nu se mai urce la volan după ce-au consumat alcool, convinşi că lor nu li se poate întâmpla nimic.
Alţi 3 bărbaţi sunt cercetaţi pentru infracţiuni rutiere după ce-au fost găsiţi în trafic sub influenţa alcoolului, în ziua de 16 martie şi în dimineaţa de 17 martie. Primul are 52 de ani, este din Roman şi a fost oprit în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitatea Cordun. Etilotestul a indicat o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Borlești, a fost prins conducând un autoturism pe DJ 156 A, în localitatea Tazlău, deşi avea o concentraţie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Când l-au verificat în baza de date, poliţiştii au constatat că nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
“În această dimineață, în jurul orei 09.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat în trafic un bărbat, de 43 de ani, din Hunedoara, care a condus un autoturism pe DJ 158, în localitatea Secuieni”, a declarat agentul Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ. “Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”.
C.M.