Imagini terifiante: opt răniți într-un accident la Tașca!

Actualizare: Amănunte privind accidentul de la Tașca primite de la Prefectura Neamț: „Femeia a fost descarcerată. În autoturismul pe care aceasta îl conducea se aflau în total 4 persoane (ea, soțul și 2 copii minori) care au avut nevoie de îngrijiri medicale. În celălalt autoturism se aflau 5 tineri care nu au nevoie de îngrijiri medicale.

4 persoane transportate la CPU Bicaz și ulterior una dintre ele a fost transferată la UPU Piatra Neamț. Deocamdată nu este declarată nicio persoană decedată”.

Știre inițială: Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism pe Drumul Național 12 C, în satul Neagra din comuna Tașca, a intrat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism, astăzi, 5 iunie, în jurul orei 18,30, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. După cum se poate vedea și din imaginile camerelor de supraveghere de pe drumul național, totul s-a petrecut pe fondul vitezei excesive.

Un al treilea șofer al unui autoturism, mai precaut, a tras pe dreapta, în parcare, chiar înainte de coliziune.

În urma impactului puternic, au fost rănite opt persoane: cei doi șoferi și pasagerii ambelor autoturisme.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele  fiind negative.

Toți cei opt răniți au fost transportați de urgență la spital pentru evaluare medicală și îngrijiri de specialiate.

Tânărului sălăjean i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar acheta urmează să stabilească celelalte detalii ale acestui grav accident.

Conform IPJ Neamț, traficul este blocat momentan pe ambele sensuri în zona producerii accidentului.

Angela Croitoru

Video: IPJ Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...