Actualizare: Accidentul s-a produs după o curbă ușoară la stânga unde fata, posesoarea permisului auto de nici jumătate de an, n-a mai reușit să controleze mașina. Mai întâi s-a izbit de un cap de podeț, iar de acolo a fost aruncată pe gard. În urma cercetărilor, polițiștii au deschis dosar penal de vătămare corporală din culpă, după cum a declarat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Impactul a fost destul de puternic, fata s-a lovit la cap și și-a pierdut cunoștința. Alcoolemia va fi stabilită la spital.
***Știre inițială***
O tânără, de 18 ani, din Cândești, a trecut prin momente de groază după ce a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina pe gardul unei case, la Rediu. Accidentul s-a produs în seara de 3 decembrie, iar tânăra a fost rănită și dusă la spital cu ambulanța. Pompierii au intervenit pentru a o scoate din mașină, apoi au dat jos mașina de pe gard. (C.I.)