Ieri, 19 mai 2015, Secția 3 Poliţie a fost sesizată în scris de o femeie din municipiul Iași, în vârstă de 80 ani, cu privire la faptul că, în jurul orelor 13.30, în timp ce se afla la domiciliu, a fost înşelată de doi bărbaţi necunoscuţi cu suma de 1.000 lei. Cei doi escroci au spus că trebuie să efectueze verificarea instalației de gaz și au determinat-o să le dea suma de bani. Aceștia nu i-au eliberat chitanţă şi nu au întocmit proces verbal de verificare. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „înşelăciune”.
Este unul dintre ultimele cazuri de acest gen care sunt reclamate poliției, însă “gama de acțiune” a infractorilor este mult mai diversificată, pornind de la falși reprezentanți ai unor companii de utilități, vânzători ambulanți care bat din ușă în ușă în căutarea victimei, persoane care cer de pomană etc. Orice “poveste” este bună pentru a capta atenția victimei în încercarea de a o păcăli/fura.
Iată doar câteva întrebări pe care fiecare cetățean trebuie să și le adreseze permanent, însă lista este mai lungă. Trebuie reținut că infractorii acționează ori de câte ori întâlnesc o oportunitate și vor încerca să valorifice orice șansă care le apare în față.
* ȘTIU CINE INTRĂ ÎN BLOCUL MEU?
* ȘTIU CUI DAU ACCESUL ÎN BLOCUL MEU?
* SUNT ATENT LA PERSOANELE NECUNOSCUTE PE CARE LE ÎNTÂLNESC ÎN SCARA BLOCULUI MEU?
* ANUNȚ POLIȚIA CÂND OBSERV COMPORTAMENTE/SITUAȚII SUSPECTE ÎN SCARA BLOCULUI MEU? (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Iaşi)