0:00

IAŞI: Sinucidere din cauza notelor, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiGest disperat al unei adolescente: s-a aruncat pe geam din cauza notelor mici. A.G., în vârstă de 14 ani, din comuna Cotnari, a fost transportată de urgenţă miercuri la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi după ce sărit de la etajul 1 al şcolii în care învaţă, cel mai probabil din cauza notelor considerate mici. Fata este elevă în clasa a VII-a la Liceul Tehnic „Ştefan cel Mare“ din localitate, iar reprezentanţii şcolii spun că nu au mai avut probleme cu ea până acum. Comportamentul fetei a început să se schimbe însă miercuri înainte cu o oră de şedinţa cu părinţii, programată de dirigintele clasei. Atunci, tânăra le-a spus mai multor colegi că are de gând să se arunce, iar aceştia au anuţat imediat un cadru didactic.

„Copiii i-au spus domnului profesor de educaţie fizică, iar acesta a mers imediat în clasă, în încercarea de a o face să se răzgândească. S-a apropiat, i-a explicat că nu e bine, dar a fost prea târziu. Suntem în stare de şoc. Nu ne-a venit să credem când am auzit“, a declarat Adriana Minciună, directoarea liceului din Cotnari.

Reprezentanţii şcolii au alertat imediat autorităţile, iar la faţa locului s-au deplasat un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi şi un echipaj de Poliţie. Conform primelor cercetări, se pare că adolescenta a recurs la acest gest din cauza notelor slabe luate de-a lungul semestrului. Aceasta a lăsat un mesaj pe telefonul mobil, în care zicea „Îmi cer iertare părinţilor din cauza notelor proaste“. Directoarea liceului spune însă că, aşa cum este prezentat în catalog, notele fetei începuseră să crească în ultima vreme.

„Am verificat catalogul, şi avea şi note mici, dar şi mari. Era un elev modest, dar în ultima vreme chiar a avut numai note mari. Nu era în niciun caz în stare de corigenţă la vreun obiect. Cel mai probabil i-a fost frică de reacţia părinţilor când o să vadă catalogul“, a adăugat directoarea.

Articolul precedentIAȘI: Ministrul Rus vine să explice cum e cu autostrăzile
Articolul următorIAȘI: NICHITA – ADOMNIŢEI, prima „păruială” pe 2015
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.