politie masinaLa data de 27 mai 2015, între orele 06:00 – 13:00, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Iaşi împreună cu cei din cadrul Poliţiei Locale Iaşi,  reprezentanţi ai IGI, ITM, Gărzii de Mediu au acţionat pe raza de competenţă, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale şi în special a celor cu violenţă, depistarea  persoanelor şi identificarea bunurilor urmărite în temeiul legii, verificarea autoturismelor suspecte.Cele  60 de forţe participante au legitimat 136 persoane. Au fost soluţionate 4 dosare penale, prin identificarea bănuiţilor de comiterea unor fapte penale. Au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, dintre care 8 la Legea nr. 61/1991, 4 la Legea nr. 12/1990, 3 conform OUG 195/2002 şi 3 pentru alte abateri. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 5.500 lei.

EXEMPLE

1). A fost adus la cercetări un tânăr de 27 ani, din Iaşi, iar în urma audierilor s-a stabilit faptul că acesta este bănuitul unor distrugeri efectuate  la o autoutilitară, parcată pe str. Holboca, prejudiciul fiind în sumă de 2.000 lei. Acesta a fost recuperat în totalitate. Cercetările continuă, iar la definitivarea acestora dosarul va fi înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi cu soluţie procedurală.

2). A fost adusă la cercetări o femeie, de 64 ani, din Iaşi, iar în urma audierilor s-a stabilit faptul că acesta este bănuita distrugerii anvelopei unui autoturism parcat în Iaşi, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
3). A fost adus la cercetări un tânăr de 20 ani, din Iaşi, iar în urma audierilor s-a stabilit faptul că acesta este bănuit de comiterea furtului unui telefon mobil dintr-un cabinet medical  din Iaşi prejudiciul cauzat fiind de 400 lei. Acesta a fost recuperat.
4) Între orele 09:30 – 10:30, s-a acţionat într-un complex comercial unde a avut loc o campanie de prevenire pe linia furturilor din societăţi comerciale, din auto, de poşete, genţi şi din buzunare, distribuindu-se în societăţile comerciale materiale informative. De asemenea, în intervalul orar 12:00 – 13:00, au fost distribuite materiale şi în cadrul programului  „Şi tu poţi deveni poliţist”.

5) Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie, Gărzii de Mediu şi ITM Iaşi au verificat 3 societăţi comerciale, unde au fost constatate nerespectări ale modului de angajare a personalului, precum şi deficienţe privind depozitarea bunurilor. S-au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale conform Legii 333/2003. (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Iaşi)

Articolul precedentIAȘI: Acțiuni preventive ale poliției, de Ziua Copilului
Articolul următorLIGA I: U Cluj – FC Ceahlăul 2 – 0 (1 – 0)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.