Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni/ ITPF Iași au descoperit un autoturism marca BMW X5, care fusese declarat furat din Italia, anunţă Agerpres. În data de 12 februarie a.c., în jurul orei 3:00 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei, Ghenadii L., cu cetățenie română și ucraineană, în vârstă de 34 de ani, conducând un autoturism marca BMW X5, înmatriculat în Ucraina. La controlul de frontiera lucrătorii noștri au constat că certificatul de înmatriculare prezentat pentru autoturism nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fapt pentru care au efectuat verificări specifice. În urma cercetărilor desfășurate polițiștii de frontieră au constatat că seria de șasiu înscrisă în memoria computerului de bord aparține unui autoturism pentru care este emisă o alertă de către autoritățile din Italia, acesta figurând ca fiind declarat furat din luna decembrie a anului 2014. În legătură cu cele constatate, conducătorul auto a declarat că în schimbul sumei de 150 euro trebuia să transporte autoturismul în Ucraina.
„În cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare. Autoturismul marca BMW X5, în valoare de 199.890 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al ITPF Iași, subcomisar de poliție Mihaela Denis Lazăr.