IAŞI: Managerul Maternităţii „Cuza Vodă” a demisionat

dr. Mircea ONOFRIESCU
dr. Mircea ONOFRIESCU

Medicul Mircea Onofriescu, managerul Maternităţii Cuza Vodă, a anunţat miercuri dimineaţă (25 februarie) că îşi va înainta demisia, susţin surse din spital, citate de „Ziarul de Iaşi”. Demisia managerului a fost confirmată de şeful CJ, Cristian Adomniţei.

„Am primit astăzi demisia domnului Prof. Univ. Dr. Mircea Onofriescu din funcţia de manager al Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă Iaşi.  Ţin să îi mulţumesc foarte mult pentru întreaga activitate desfăşurată în funcţia de manager, în mod deosebit pentru efortul depus în cadrul proiectului de reabilitare al spitalului, proiect realizat cu sprijinul Băncii Mondiale şi al Consiliului Judeţean. Domnia sa îşi va continua activitatea ca specialist (profesor) în cadrul aceluiaşi spital. În scurt timp voi desemna un manager interimar, urmând ca membrii Consiliului de Administraţie să organizeze concursul pentru funcţia de manager (conform Legii 95/2006)”, a declarat Cristian Adomniţei.

Mircea Onofriescu a dat concurs pe post anul trecut, iar actualul mandat era de trei ani.

Vestea a fost dată la raportul de gardă, iar Onofriescu a mai precizat că intră în concediu, fără să dea şi explicaţii pentu deciziile sale.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...