umf perchezitii 02Procurorii DNA au efectuat, joi, 12 februarie, mai multe percheziţii la sediul UMF Iaşi. Anchetatorii au deschis un nou dosar penal privind refuzul Senatului universităţii de a pune în practică solicitarea ANI de a-l demite pe rectorul Vasile Astărăstoae. De la sediul universităţii, procurorii au ridicat inclusiv statele de plată ale lui Astărăstoae, din iulie 2014 până acum, informează “Ziarul de Iaşi”.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au deschis un nou dosar penal ce vizează Univer­sitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa“ din Iaşi. Anchetatorii ieşeni au deschis un dosar penal pentru in­fracţiunea de abuz în serviciu, în care a fost începută urmărirea pe­nală in rem (asupra faptei). Din in­for­maţiile „Ziarului de Iaşi“, dosarul ar viza refuzul Senatului univer­si­tăţii ieşene de a pune în practică o de­cizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a României, prin care rectorul demisionar Vasile Astărăs­toae a pierdut procesul în care a contestat decizia ANI prin care i s-a interzis să mai deţină funcţii publice. Reprezen­tan­ţii universităţii au refu­zat să voteze pentru demiterea lui Astă­răstoae, chiar şi după ce Agenţia Na­ţională de Integritate (ANI) şi ministerul de resort au cerut acest lucru.

umf perchezitii 03Ofiţeri de la DNA şi jandarmi au descins joi, 12 februarie, la UMF Iaşi în acest caz fiind efectuate, în total, 9 percheziţii. Surse juridice au precizat pentru „Ziarul de Iaşi“ că descinderile au avut loc la rectorat, prorectorate, decanate, dar şi la serviciile de contabilitate, ju­ridic şi resurse umane. Aceleaşi surse au mai precizat că anchetatorii au ridicat corespondenţa pe care UMF a avut-o cu ANI şi Ministerul Edu­caţiei în cazul amintit, dar şi statele de plată ale rectorului demisionar Vasile Astărăstoae, din iulie 2014 până în prezent. Acesta nu a participat ieri la percheziţiile DNA, el fiind plecat din localitate.

„Cred că mult mai normal şi firesc ar fi fost să solicite relaţii universităţii, cum au făcut şi în alte cazuri, şi în alte dosare şi universitatea să le pună la dispoziţie absolut toate do­cu­mentele legate. Au venit cu mas­caţi, cu surle, cu trâmbiţe să intre în toate birourile universităţii. Nu sunt justificate aceste acţiuni ale or­ganelor judiciare în condiţiile în care nu a fost începută urmărirea penală pe vreo persoană şi s-au rezumat doar la a ridica înscrisuri legate de o faptă deja supercunoscută“, a decla­rat Ionel Nechita, avocatul UMF.

Vasile Astărăstoae şi-a anunţat demisia din funcţia de rector la începutul acestei luni.

FOTO: Ziarul de Iaşi

Articolul precedentVASLUI: Dragoş Cazacu, desemnat viceprimar
Articolul următorSUCEAVA: Când procurorii au chef de muncă…
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.