IAŞI: Controale pascale, la Paşcani

politie control traficLa data de 6 aprilie, poliţiştii  din Paşcani au acţionat pentru  prevenirea evaziunii fiscale în domeniul comercializării cărnii şi produselor din carne şi altor produse specifice acestui sezon. S-a mai acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi de siguranţă rutieră pentru toţi participanţii la trafic. Astfel poliţiştii au   executat controale pe raza  municipiului Paşcani şi a comunelor învecinate, la societăţi comerciale şi   persoane fizice. Au fost făcute copntroale asupra autovehiculelor destinate transportului de mărfuri, depistate în trafic. Au fost aplicate 93 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.000 lei, dintre care 33 la Legea nr. 38/2003, iar 60 conform OUG 195/2002. De asemenea, poliţiştii au reţinut 4 permise de conducere, dintre care 2 pentru viteză.

Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Iaşi

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident cu trei răniți la Hangu

Un accident de circulație soldat cu rănirea a trei...

Foto. Noile prețuri la stațiile PECO din Târgu-Neamț, de astăzi, 1 iulie

La 1 iulie a expirat ordonanța care prevedea plafonarea...

O aeronavă Hercules va survola județele Botoșani și Suceava în cadrul unui zbor de instruire

Cetățenii județelor Botoșani și Suceava ar putea observa o...

Mobilizare pe lotul 3 al Autostrăzii Moldovei A7 în județul Bacău – 1500 muncitori și 600 de utilaje

Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Iași anunță lucrări...