orase europeneReprezentanţii municipalităţilor şi ai asociaţiilor din municipiile care şi-au depus candidatura pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 s-au întâlnit luni, 4 aprilie, cu ministrul Culturii Vlad Alexandrescu şi cu secretarul de stat Corina Şuteu „pentru a defini împreună un program de susținere cât mai clar și mai adaptat nevoilor de dezvoltare culturală ale fiecărui oraș”.

Municipalităţile care s-au înscris în programul „Oraşe europene” sunt Alba Iulia, Arad, Bacău, Brăila, Brașov, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava, Târgu Mureș.

„Programul orașe europene se articulează în jurul a 4 direcții propuse de Ministerul Culturii: acordarea patronajului Ministerului Culturii pentru un proiect de dimensiune europeană care a făcut parte din programul de candidatură, inițierea unor programe de formare dedicate atât managerilor, cât și programatorilor culturali, elaborarea unei publicații dedicate orașelor candidate pentru a contura profilul și identitatea lor, revitalizarea în fiecare oraș a unui cinematograf de artă”, se arată în comunicatul Ministerului Culturii.

De asemenea, ministrul Vlad Alexandrescu a insistat pe importanța colaborării cu zona teatrului independent.

Reprezentanții municipalităților și-au arătat interesul pentru propunerile făcute și pentru un parteneriat pe termen lung cu Ministerul Culturii. În perioada următoare vor fi semnate protocoale de colaborare cu fiecare oraș în acest sens.

„Încercăm să ducem mai departe acest proiect. Credem că sunteți orașe europene, că sunteți altceva decât cei care nu au depus candidaturile. Vrem să vă sprijinim în tot ceea ce faceți, astfel încât acest parteneriat între sectorul cultural, administrația locală și ONG să poată continua în orașul dumneavoastră, astfel încât să vă ajutăm să creați o identitate culturală a orașului. Este foarte important ca Ministerul Culturii să sprijine această identitate. E vorba de patrimoniu, cultura vie, teatre, cinematografe. Vă ajutăm să creați un brand al orașului și să asigurăm formarea unor specialiști în cultură. Vrem să legitimăm acest program Orașe Europene, astfel încât să îi dăm un contur național. Prezența celor 10 orașe în acest program asigură un contur exemplar orașului”, a afirmat Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii. (ZCH NEWS)

Articolul precedentElevii sunt așteptați la concursul ”Cu viața mea apăr viața”
Articolul următorŞeful tenisului românesc, spectator în Polivalenta pietreană
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.