0:00

IAŞI: Antibiotice, pe profit în vremuri de criză, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiGigantul ieşean Antibiotice SA a realizat în 2014 un profit brut mai consistent cu 7,8% comparativ cu situaţia consemnată în 2013. Trendul ascendent pe care Antibiotice l-a parcurs în ultimii an este confirmat de rezultatele financiare preliminate aferente anului 2014, întocmite potrivit Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, IFRS şi comunicate Bursei de Valori Bucureşti. Evoluţia pozitivă a companiei s-a datorat atât investiţiilor cât şi gestionării corecte a costurilor de operare, creşterii rentabilităţii produselor, precum şi majorării nivelului de profitabilitate prin monitorizarea şi ajustarea cheltuielilor indirecte procesului de producţie, se arată în raportul comunicat către BVB. Anul trecut, profitul brut al gigantului ieşean a avut valoarea de 37,3 milioane de lei, fiind în creştere cu 7,8 puncte procentuale faţă de profitul brut înregistrat în anul 2013. Şi la capitolul venituri realizate din vânzări Antibiotice a înregistrat o uşoară creştere pe parcursul anului trecut, valoarea acestora fiind de aproape 319 milioane de lei. Ritmul de creştere al pieţei farmaceutice din Romania în anul 2014 a fost sub aşteptările jucătorilor din această piaţă, având o creştere doar de 1,41%, conform analizei realizate de compania de cercetare de piaţă IMS Health.

„În opinia noastră piaţa a stagnat, înregistrând chiar un recul.Aceast pas înapoi se observă şi din faptul că produsele ieşite din depozitele companiei în trimestrul IV au o viteză de rotaţie mică, determinând un anumit blocaj în piaţă, ceea ce ar putea crea premize mai puţin favorabile în ceea ce priveşte puterea de absorbţie a pieţei în perioada următoare”, a precizat Ioan Nani, directorul general al companiei Antibiotice SA.

Având în vedere acest context, societatea a urmărit o expunere echilibrată atât în România cât şi pe pieţele internaţionale, au indicat oficialii companiei.

„Într-o piaţă care nu încurajează vânzările de medicamente generice, în care taxa clawback a crescut în 2014 cu 60% faţă de anul anterior, Antibiotice a adoptat o politică preventivă, având drept obiectiv consolidarea profitabilităţii. Însă, acutizarea problemelor generate de taxa clawback, deşi piaţa se contractă, constituie principala preocupare a managerilor din industria farmaceutică”, a subliniat conducerea Antibiotice.

Articolul precedentBOTOŞANI: Trafic de droguri la penitenciar
Articolul următorBOTOŞANI: Electrician cu anevrism dus de urgenţă la Iaşi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.