viteza mare* La data de 18 mai 2015, la ora 20:29, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier  în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe DE 583, în localitatea Leţcani au procedat la oprirea în trafic a şoferului unui autoturism, care a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 107 km/h, pe un sector de drum limitat la 60 km/h. La volanul autoturismului se afla H.V., de 45 ani. Deoarece conducătorul auto prezenta halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la spital unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 337 din Codul Penal.

* La data de 18 mai 2015, în cadrul activităţilor derulate în unităţile de învăţământ pe linia prevenirii delicvenţei juvenile şi a victimizării minorilor şi a campaniei „ŞI TU POŢI DEVENI POLIŢIST”, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat şi desfăşurat trei activităţi de informare cu elevii Liceului Tehnologic de Mecatronică şi Automatizări Iaşi. În cadrul activităţilor, poliţiştii de prevenire au transmis informaţii legate de :
• promovarea profesiei de poliţist şi a ofertei educaţionale a instituţiilor de învăţământ de specialitate din cadrul MAI;
• prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor;
• măsurile ce trebuie cunoscute şi adoptate pentru prevenirea furturilor de biciclete;
• urmările consumului de droguri;
• sfaturi cu privire la petrecerea timpului liber şi sfaturi pentru vacanţa de vară.

La activităţi au participat 105 de elevi (din clasele IX – XII) şi 8 cadre didactice.

* La data de 18 mai 2015, între orele 07:00-11:00, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Politie Rurală Ciurea, şi Posturilor de Politie arondate, au acţionat în târgul/obor de pe raza satului Scânteia în vederea identificării persoanelor care desfăşoară în mod ilegal acte de comert, a celor care vând sau cumpără animale provenite din furturi sau cu încălcarea normelor sanitar-veterinare legale în vigoare, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii sau care se sustrag de la urmărirea penală precum si a celor care încalcă regulile de convieţuire socială. Au fost legitimate 61 de persoane. Au fost controlate 25 de societăţi comerciale. Au fost constatate 2 infracţiuni.   Au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, dintre care 2 la Legea 12/1990, 5 conform H.G. 984/2005 şi 5 la Legea 61/1991. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 3.400 lei.

Exemple:

  1. E.N., de 38 ani a fost depistat în timp ce conducea un tractor pe raza comunei Scânteia, fără a poseda permis de conducere şi tractând o semiremorcă neînmatriculată sau înregistrată. În cauză s-a întocmit dosar penal conf . art. 335 alin. 2 şi 334 alin. 3 din C.P.
  1. A fost sancţionat conform Legii nr. 12/1990,cu 500 lei, Z.C., de 42 ani, care desfăşura acte de comerţ în târgul agroalimentar Scânteia, fără a deţine documente legale.
  2. A fost sancţionat conform H.G. 984/2005,cu 600 lei, C.I., care comercializa porcine fără documente sanitar veterinare. (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Iaşi)
Articolul precedent25 mai, ultima zi de depunere a declarațiilor de venit
Articolul următorNEAMŢ: 9 copii cu scarlatină în școlile din județ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.