IAŞI: Acuzaţi de proxenetism reţinuţi de poliţişti

catuse noi* La data de 22.04.2015, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Hîrlău au acţionat pe raza de competenţă, pe linia punerii în aplicare a mandatelor de executare a pedepsei închisorii, depistării minorilor dispăruţi şi clarificării situaţiei persoanelor urmărite, În cadrul acţiunii, pe str. Gheorghe Doja din oraşul Hîrlău, poliţiştii au identificat două femei pe numele cărora instanţa a emis mandate de executare a pedepsei închisorii. A fost depistată  H. Elena de 59 ani, din oraşul Hîrlău, care poseda mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Iaşi, prin care a fost condamnată la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism şi trafic de persoane. A mai fost depistată H. Diana, de 32 ani, din aceeaşi localitate care poseda mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Iaşi, prin care a fost condamnată la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane. Instanţa de judecată a reţinut în sarcina acestora că, în perioada 2004 -2010, împreună cu inculpaţii S. I., V.R. şi P.M., au constituit o grupare criminală organizată, specializată în  exploatarea sexuală a tinerelor (majore şi minore) pe care, membrii grupării sau persoanele care au aderat, de-a lungul timpului, la grupul infracţional, le-au racolat din zonele oraşelor Hîrlău şi Măcin, obţinând beneficii materiale ilicite de peste 500.000 euro. În scopul disimulării originii ilicite a banilor, aceştia au fost trimişi în ţară prin servicii internaţionale de transfer, de pe numele altor persoane, pe numele unor persoane alese întâmplător, din anturaj, utilizate în acest scop, în schimbul unor beneficii materiale minore. În baza mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise de Tribunalul Iaşi, persoanele condamnate au fost încarcerate în Penitenciarul Iaşi.

* În cursul zilei de 22.04.2015, începând cu ora 06:30, poliţiştii din cadrul Biroului Urmăriri au desfăşurat activităţi specifice pe linia depistării persoanelor urmărite, în colaborare cu lucrătorii Secţiei nr. 3 de Poliţie Rurală Popricani, pe raza comunelor Andrieşeni, Vlădeni şi Probota. Au fost efectuate 5 descinderi domiciliare, fiind legitimate 9 persoane şi depistate 2 persoane urmărite. Spre exemplu, a fost depistat urmăritul naţional B. Florin, de 65 ani, cu domiciliul în com. Andrieşeni, a cărui dispariţie a fost sesizată la data de 11 aprilie 2015. Acesta a fost condus la un centru de plasament.

* La data de 22 aprilie 2015, între orele 09:00-11:30 si 14:30-18:00, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi   au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia depistării si sancţionării conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor care au acest drept. Au fost vizate 3 zone de acţiune (Bulevardul Nicolae Iorga, Strada Păcurari, Strada Moara de Foc). Au fost aplicate 58 sancţiuni contravenţionale, dintre care 11 pentru neacordare prioritate pietoni, 13 pentru nepurtarea centurii de siguranţă, 3 pentru telefonie şi 31 pentru alte abateri, în valoare de  11.407 lei. Au fost reţinute 11 permise de conducere. Exemplu: A. Daniel, de 45 ani, din com. Ciurea a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe Strada Păcurari, iar la trecerea pentru pietoni, nu a oprit şi nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii. Acesta a fost sancţionat cu amendă de 390 lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 zile, conform O.U.G. 195/2002.

* La data de 22 aprilie 2015, la ora 09:00, aflându-ne în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe Bulevardul Nicolae Iorga, poliţiştii au procedat la oprirea regulamentară în trafic a conducătorului unui autoturism echipat taxi, care vorbea la telefonul mobil fără a utiliza un dispozitiv tip „mâini libere”. La volanul autoturismului se afla  L. Cristian, de 45 ani,   din mun. Iasi. Având în vedere faptul că acesta a prezentat pentru control doar actul de identitate, certificatul de înmatriculare al autoturismului şi polita RCA, s-a procedat la verificarea în baza de date a Poliţiei, constatându-se că permisul de conducere al şoferului se află în poziţia „CU RESTRICTII – REŢINUT”, fără drept de circulaţie. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui auto de către un şofer care are dreptul de a conduce auto suspendat. (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Iaşi)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...