IAŞI: 7.000 pachete cu țigări de contrabandă confiscate de polițiștii de frontieră

tigari moldoveni 02În ultimele 48 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași au desfășurat mai multe acțiuni specifice pe linia combaterii contrabandei cu țigări în urma cărora au descoperit și reținut în vederea confiscării, aproximativ 135.900 țigarete de contrabandă ce urmau a fi introduse ilegal pe piața neagră de desfacere din România. În cadrul acestor acțiuni, polițiștii de frontieră au depistat trei persoane, care sunt implicate în activitatea infracțională și care au mai fost descoperite încercând să introducă ilegal în România țigarete de contrabandă. Întreaga cantitate de țigări în valoare de peste 31.831 lei a fost ridicată în vederea confiscării. Pentru valorificarea unor informații deținute, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași au desfășurat acțiuni specifice pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu produse accizabile.

Astfel, în data de 24 februarie, polițiști de frontieră au observat pe direcția localității de frontieră Ungheni, în apropierea malului românesc al râului Prut către interiorul țării, două persoane care transportau în spate colete voluminoase. Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea și legitimarea persoanelor. În urma cercetărilor s-a constatat că acestea sunt cetățenii români Nicolae C. și Ștefănel A., în vârstă de 32 respectiv 19 ani, domiciliați pe raza județului Iași. În coletele descoperite erau 73.400 țigarete diferite, de proveniență Republica Moldova.

politia frontiera masinaÎn data de 25 februarie a.c., polițiști de frontieră din cadrul aceluiași sector au oprit în trafic pentru control, în localitatea de frontieră Cristești, un autoturism marca Opel Vectra, condus de cetățeanul român Gabriel G., în vârstă de 35 ani, domiciliat pe raza județului Iași. În urma controlului asupra autoturismului, lucrătorii noștri au descoperit pe bancheta din spate și în portbagaj cinci colete voluminoase, învelite în folie neagră, fapt pentru care persoana și mijlocul de transport au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Iași. La controlul amănunțit, polițiștii de frontieră au constatat că în coletele din mașină erau 62.500 țigarete marca Plugarul cu timbru de acciză Republica Moldova. În urma verificărilor lucrătorii au constat faptul că cele trei persoane au mai fost depistate încercând să introducă ilegal în România țigarete de contrabandă. Cei trei bărbați sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. A fost dispusă măsura reținerii întregii cantități de țigări, în valoare de 31.831 lei, și a autoturismului, în valoare de 8.843 lei, în vederea confiscării, iar cercetările continuă în vederea stabilirii întregii arii infracționale și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Incendiu puternic la Ghigoiești: patru anexe au ars, iar flăcările au ajuns la acoperișul casei

Un incendiu puternic a izbucnit, astăzi, într-o gospodărie din...

Avertisment CNAIR – portal neautorizat pentru achiziția rovinietei. Costurile sunt mai mari și cu aproape 200%

CNAIR anunță utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres...

Fermierii ar putea primi până la 100,000 de euro pentru investiții în floricultură și plante medicinale

Fermierii, cooperativele și organizațiile de producători din România ar...

Accident la Cordun – șoferul uneia dintre mașini a avut nevoie de îngrijiri medicale

Un accident în care au fost implicate 2 mașini...

Miros de gaz pe o stradă din Piatra Neamț. ISU a intervenit la fața locului

O sesizare la 112 dată astăzi, 6 august în...

Foto. Accident în Dumbrava Roșie

Un accident în care au fost implicate două autoturisme...

Neamț. Accidente provocate de neatenția la volan

Două accidente de circulație soldate cu rănirea unor persoane...