Au început pregătirile de sărbători şi, spre deosebire de anul trecut, când platoul Curţii Domneşti n-a avut nici măcar un brad împodobit, acum muncitorii profită de vremea (încă) bună şi montează beculeţe din timp. Peste tot. Într-o parte a parcului au făcut deja o plasă luminoasă, care s-ar putea să aibă un efect spectaculos, stâlpii din preajma Bisericii Sf. Ioan sunt „îmbrăcaţi” de sus până jos, dar (iartă-i, Măria Ta!) n-au ratat nici turnul lui Ştefan. Desigur, orice pietrean îşi doreşte ca oraşul să aibă un aspect vesel şi să se simtă aerul de sărbătoare. Însă, pentru ca o poveste să fie frumoasă de la un capăt, la celălalt, simbolurile ar trebui neatinse, indiferent de ocazie. Iar turnul lui Ştefan nu poate fi folosit, sub nicio formă, ca suport pentru instalaţii colorate, nici măcar de Crăciun. Pentru că există riscul sinistru ca unora să le placă ideea şi, la anul, sau peste doi ani să îmbrace şi pereţii bisericii sau statuia domnitorului din parc. (C. MIRCEA)