Iacoban 12Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, s-a întâlnit, luni, 4 ianuarie, cu responsabilii de asigurarea condițiilor optime de desfășurare a traficului rutier pe drumurile judeţene, ținânt cont de vremea nefavorabilă. Totodată, Iacoban a discutat și despre eventualele problemele ce ar putea să apară în următoarele zile, când, așa cum au anunțat meteorologii, vor fi ninsori.

„Mă interesează, în mod deosebit, să se asigure circulaţia în condiţii cât mai bune, pentru că sunt atâţia oameni care se deplasează şi trebuie avut grijă să fie cât mai puţine inconveniente în trafic. Firmele care asigură deszăpezirea pe drumurile judeţene sunt pregătite pentru intervenţie şi le-am pus în vedere că, pentru perioada următoare, sunt anunţate ninsori în zona noastră şi astfel e posibil să aibă activitate. Până acum, nu am avut probleme pe traseele din judeţ, pentru că iarna s-a manifestat blând. Sper ca nici de acum să nu avem surprize neplăcute în trafic“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele CJ Neamţ. M. TEODOROF

Articolul precedent84 de misiuni SMURD în primele 3 zile ale anului
Articolul următorPompierii au salvat o lebădă blocată în gheaţă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.