Poliţiştii din Iaşi și cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române au depistat, pe data de 4 mai, 3 persoane, acuzate că ar fi comis 6 furturi din locuințe, cu un prejudiciu de circa 22.000 lei. IPJ Iaşi precizează că aceştia utilizau un dispozitiv artizanal pentru deschiderea ușilor. Cele 3 persoane, cu vârste cuprinse între 29 şi 33 ani, din Baia Mare, sunt bănuite că, în aceeași zi (în intervalul orar 9:00-14:00), ar fi comis 6 furturi din locuinţe situate în Iaşi.
„Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi sustras bani (lei şi euro) şi bijuterii din aur. În urma cooperării operative cu polițiștii din Baia Mare, persoanele vizate au fost depistate în Baia Mare, având asupra lor o parte din bunurile susceptibile a fi fost sustrase de pe raza municipiului Iaşi, precum şi dispozitivul ce ar fi fost folosit la deschiderea uşilor”, precizează IPJ Iaşi.
Judecătoria Baia Mare a dispus arestarea preventivă, pentru 30 zile, a celor 3 suspecţi. (ZCH NEWS; FOTO: IPJ Iaşi)