HCM Roman se testează

Florentin Pera da indicatii

HCM Roman a perfectat trei jocuri amicale pentru verificarea potentialului şi punerea la punct a tuturor aspectelor tehnico-tactice înainte de debutul în Cupa României şi play-off. Miercuri, 9 aprilie, HCM va juca la Bacău, cu Știinta, echipă angrenată în campionatul Diviziei A, unde se află pe locul 5. Vor urma apoi, pe 11 şi 12 aprilie, două jocuri în compania Coronei Braşov, ocupanta locului ll în sezonul regulat din Liga Națională.

Antrenorul principal Florentin Pera este convins că astfel de jocuri vor fi deosebit de utile elevelor sale și de aceea a precizat că HCM va mai susţine o partidă amicală pe 16 sau 17 aprilie, acasă, cu un adversar ce urmează a fi stabilit ulterior.

”Lotul se pregătește zilnic, cu câte două ședinţe. Un program special de pregătire îl au interii Diana Druțu şi Gabriela Mihalschi, care se află în recuperare după problemele medicale avute. Pe Druțu, în funcție de stadiul de pregătire, este posibil să o folosim încă de la meciul din cupă. Cu Mihalschi nu dorim să forțăm lucrurile, vrem ca totul să fie în ordine când va reintra”, a declarat Florentin Pera. (C.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...