0:00

HCF Piatra Neamţ, doar egal cu Ştiinţa Bacău, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDupă trei victorii la rând, handbalistele divizionarei A HCF Piatra Neamţ au terminat la egalitate, scor 26-26 (12-13), derby-ul moldav cu Ştiinţa Bacău, deşi pe finalul partidei au avut posibilitatea de a câştiga însă au ratat o aruncare de la 7 metri.

„Am jucat mai slab în prima repriză şi mai bine în a doua. Aveam 3 goluri în minutul 52, ne-au egalat în minutul 57 şi apoi am ratat o aruncare de penalitate şi s-a terminat remiză. Când evoluezi cu aceleaşi jucătoare este mai greu, deoarece n-au rezistat întreg meciul la potenţial maxim. Două puncte pierdute pe mâna noastră, din păcate. Portăriţa Bacăului ne-a apărat multe mingi, inclusiv trei aruncări de la 7 metri”, a declarat profesorul Dan Valentin, antrenorul emerit al echipei pietrene.

Principalele marcatoare ale HCF au fost Molnar (6), Rotaru ( 5), Creangă (4), Caramalău (4) şi Roşca (3).

După programarea stabilită iniţial, campionatul Diviziei A feminine, din care mai sunt de disputat 4 etape din tur, s-ar întrerupe până pe 8 ianuarie 2017, însă conducătorii echipelor doresc să se mai dispute măcar un meci, două, în acest an.

„Există varianta ca în Consiliul de Administraţie al FRH de sâmbătă, 26 noiembrie, care se va reuni odată cu desfăşurarea Trofeul Carpaţi de la Cluj-Napoca, să se aprobe să se mai joace unele meciuri de comun acord între echipele care nu au handbaliste convocate la lot. Deşi la ora actuală financiar suntem pe 0 insistăm totuşi să mai disputăm măcar două meciuri în acest an”, a mai adăugat Dan Valentin.

În clasament, echipa HCF Piatra Neamţ este a şaptea cu 13 puncte. (Ana MOISE; FOTO: Gelu CRĂCANĂ)

Articolul precedentAccident mortal la Davideni
Articolul următor2.190 de cereri pentru încălzire la Piatra Neamţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.