Harpa promite asfaltarea şi reabilitarea a 30 de km de străzi

Starea unor drumuri din oraşul Târgu-Neamţ, mai ales acelea unde anul trecut s-au efectuat lucrări de schimbare a instalaţiei de apă şi canalizare, îi face pe mulți cetăţeni să-şi exprime  nemulţumirea în legătură cu starea carosabilului. Cei mai vocali sunt cetăţeni care locuiesc pe str. Batalion: „Poate va reuşi şi primăria să nu ne uite şi să asfalteze această stradă. E jale. E plină de gropi şi ne stricăm maşinile. S-a plombat acum ceva timp pe strada noastră, dar atât. Acum e la fel ca înainte de plombare”, este laitmotivul tuturor declarațiilor.

Primarul Daniel Harpa, căruia i-am prezentat situația, a declarat: „Cunosc foarte bine situaţia străzilor din Târgu-Neamţ. Pe o parte dintre aceste străzi s-a intervenit în toamna anului trecut pe tot ce înseamnă schimbare instalaţii de apă şi au rămas în lucru, nefiind încă reabilitate. Dar în proiectul pe care îl avem depus la Ministerul Dezvoltării sunt incluse şi aceste străzi. Practic este vorba de 30 de km de străzi din orașul nostru , incluse şi cele care nu au fost încă reabilitate, și aici mă refer la zonele Blebea, Humuleștii Noi şi str. Batalion, plus străzile care trebuiesc reparate. Noi deja am pus în bugetul pe anul acesta, printr-o hotărâre de consiliu local, suma de 8 milioane lei pentru reparații străzi în oraș. Este vorba de acele străzi unde s-a intervenit pentru schimbarea instalației de apă, plus ceilalți 30 de km de asfalt cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării prin PNDL. Străzile care trebuiesc reparate vor fi reparate, iar străzile care nu au fost reabilitate vor fi modernizate şi asfaltate după ce ne va permite timpul. Fac apel la cetăţeni să înțeleagă faptul că am început un proces de schimbare a tot ceea ce înseamnă instalaţie de apă, plus instalații de canalizare. De aceea am și amânat modernizarea străzilor pentru a finaliza lucrările la apă şi canalizare. Pe străzile Petru Rareş, Ștefan cel Mare și în zona Barieră, unde au fost lucrări de schimbare a țevilor de apă și canalizare, pe aceste străzi se vor face reparații și se va turna covor asfaltic”.

C.T. STURZU.

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

A încercat să evite un câine și s-a răsturnat cu mașina într-un lan de porumb

Un tânăr în vârstă de 18 ani a ajuns...

De ce aplicațiile native devin esențiale pentru operatorii de cazinouri online din România

Piața de gambling online din România a trecut printr-o...

Tânăr arestat după ce și-ar fi agresat și amenințat tatăl

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din...

Vreme schimbătoare – caniculă urmată de ploi

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Salvamontiștii intervin pentru salvarea vieții unei persoane în Munții Tarcăului

O echipă de salvatori montani, din Baza Durău, intervine...