Harpa asfaltează pentru Arnăutu

targu neamt

Strada Batalion, pe care locuiește fostul edil Decebal Arnăutu, este pregătită pentru peticire. În perioada următoare, se vor face reparații. Iată că primarul Daniel Harpa s-a gândit și la fostul… Așa cum s-a gândit și la Vasile Cojocaru, actualul director de la SC ECO, care locuiește pe aceeași stradă. Primarul de sub Cetate nu face discriminare, nici măcar în politică! Cum vremea trecea, ne-am grăbit către alte instituții publice, unde, la fel, parcările erau goale, iar angajații, mai exact șefii, parcă intraseră în pământ. Când de fapt, toți intraseră în concediu. Doar parcurile și băncile erau mereu ocupate de copii, părinți, bunici, îndrăgostiți și patrupede, care au renunțat la mare, soare și distracție. Odată cu începutul perioadei de concedii, orașul Târgu Neamț, a devenit peste noapte un oraș mai încăpător, mai aerisit și fără viață administrativă sau politică. Primarul Daniel Harpa, city-managerul Vasile Apopei și managerul Spitalului, Florin Apostoaie își petrec tihniți concediile. Cine o fi rămas pe meterezele… administrative?

Bugetari invidiaţi

Din instinct, am mers la primărie, conform prostului obicei al oricărui ziarist de provincie. Acolo, ce să vezi. Doar vreo trei mașini parcate. Parcă nici cetățenii nu se mai înghesuiau la primărie, așa cum le era obiceiul. Prin instituție, o liniște ciudată. Nici forfotă, nici agitație, nici saluturi grăbite. Toată lumea are timp de vorbă. Surpriză, însă. Viceprimarul Traian Humulescu a rămas pe metereze. Încă se ocupă de spații verzi, asfaltări și alte lucrări administrative. I-am dar binețe și ne-am continuat căutările. Câteva mașini și ceva oameni dădeau viață orașului. Ne întâlnim cu câțiva cunoscuți care nu-și iau concediu. Nu că nu și-ar dori, dar nu-și permit. Mărturisesc că-i invidiază pe cei care lucrează la stat. Pe bugetari. De ce? Întreb. Pentru că nu duc grija zilei de mâine și nu țin la bani. Într-un târziu ajungem pe la Piață. Nici comercianții nu-și luaseră concediu. Păi, cine ne-ar mai vinde nouă roșii, mere și cartofi din Spania!

Ciprian Traian STURZU

Autor:

Ultima ora

Botoșani. Casă distrusă de foc de la un scurtcircuit – proprietarul a fost salvat de un adolescent

Proprietarul unei locuințe din localitatea Cristinești, din județul Botoșani,...