0:00

Hanu Ancuței – în cautarea autorizației de construcție, ZCH NEWS - sursa ta de informații

La Tupilați, în zona Hanului Ancuței, loc celebru grație operei lui Mihail Sadoveanu, are loc o competiție comercială acerbă între vechiul han, evident modernizat, și Hanul Răzeșilor, mai noua locație prestatoare de servicii cu specific. Cele două societăți se concurează de câțiva ani buni și de cele mai multe ori clienții, mai ales cei veniți de departe, greu fac deosebirea între răzeși și ancuțe. Din această competiție vine și dorința de extindere și de noi amplasamente care să atragă atenția clienților. Cea mai recentă acțiune a celor de la Hanu Ancuței pare să fie construcția unei terase. Mai mulți cetățeni din comuna Tupilați, adevărați păzitori ai legalității, au sunat la redacție și ne-au spus că respectiva terasă, ce se află în construcție în incinta Hanului Ancuței, nu ar avea autorizație de construcție. Așa că am pornit la drum, pentru a vedea ce se confirmă din aceste reclamații dezinteresate.

Hanu Ancuței – în cautarea autorizației de construcție, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Avem autorizație, dar lipsește cu desăvârșire

Sosiți la fața locului, la Hanu Ancuței adică, am putut observa un excavator ce lucra de zor la construcția terasei, care va fi amplasată în spatele hanului, mai exact pe stânga drumului care duce spre Moțca. Doi muncitori s-au oprit din lucru și ne-au întâmpinat. Întrebați despre destinația lucrării, dar și de posibilitatea de a sta de vorbă cu vreun șef al lucrării, aceștia ne-au mărturisit că lucrează ”la o terasă ce va aparține Hanului Ancuței”. Imediat ne-au pus la dispoziție și numărul de telefon al inginerului de șantier. Domnul Edi. Contactat telefonic, domnul Edi a negat că lucrarea n-ar avea autorizație de construcție. Cu spusele localnicilor reclamagii în urechi, ne-am îndreptat spre Primăria Tupilați.  Acolo, primarul în concediu, pe poziții era, însă, vicele Ion Oprișan. Care a pus lucrurile la punct: lucrarea respectivă a primit doar certificat de urbanism, urmează să primească și autorizația de construcție. Fără acesta, nu se poate începe lucrarea. Vicele, se pare un oficial care frecventează mai puțin Hanul monument istoric, a rămas mirat când i-am spus că, în ciuda lipsei autorizației de construcții, se lucrează la terasă. Declarația pe lege a venit imediat: „Le vom da amendă, pentru că nu au voie să înceapă lucrările până nu obțin autorizația de construcție. Amenda este între 1.000 și 10.000 de lei. Și este și amendă penală”, a zis viceprimarul Oprișan.

Hanu Ancuței – în cautarea autorizației de construcție, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Noi sperăm ca legea să fie aplicată chiar dacă proprietara hanului este consilier local de Roman din partea PSD-ului, domnul primar este și el la același partid, iar senatorul Chelaru este un apropiat al societății Turoag. Unde mai pui că o amendă mare ar îngreuna și mai mult scoaterea societății Turoag din insolvența în care se zbate.

C.T. STURZU

Articolul precedentSurpriză în dosarul de corupţie al fostului primar de Săvineşti: Materiale electorale de 600 de milioane din banii comunei
Articolul următorPiatra Neamț, oraș turistic: Cu calul la școala din Speranța