Hangu: Lucrări de în infrastructură

hangu primar

În acest an, satele Hangu şi Grozăveşti vor avea parte de o investiţie importantă.

“Avem în lucru un proiect de canalizare şi alimentare cu apă în satele Hangu şi Grozăveşti, după care vom continua cu asfaltarea drumurilor comunale. Investiţia privind canalizarea şi apa potabilă are o valoare de circa 70 miliarde lei vechi, în schimb, pe baza OG 28, vrem să asfaltăm şi drumurile DC 146 şi DC 149, în lungime de 5,5 km. Aceste lucrări se adaugă celor derulate în anii din urmă, privind modernizarea drumurilor, însă am fost nevoiţi să croim toate aceste proiecte funcţie de relieful comunei. Aşa cum se ştie, după 1950, când s-a construit barajul şi s-a format lacul, o parte dintre locuitorii comunei au fost nevoiţi să plece de pe Valea Bistriţei, iar alţii să-şi refacă gospodăriile pe dealurile din apropiere, pe unde urma să treacă drumul naţional de astăzi”, a declarat Gavril Lupu, primarul comunei Hangu. (C. NEGRU)

Autor:

Ultima ora

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...