Handbalişti campioni de la LPS, felicitaţi în cadru festiv

LPS PIatra Neamt - Campioana ONSS

Handbaliștii juniori I ai LPS Piatra Neamț au fost felicitați într-un cadru festiv de conducerea unității de învățământ, la întoarcerea de la Târgu Mureș, de unde au revenit cu medaliile de aur cucerite în finala Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Alături de campioni, au fost profesorii LPS, dar și părinții, care vor trece în această vară prin mari emoții, pentru cei  care vor da bacalaureatul.

”Vă felicit din start pentru medaliile de argint, obținute la Brașov în finala Campionatului național și pentru medaliile de aur, obținute la Târgu Mureș în finala Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Competițiile sunt diferite, dar felicităm echipa condusă de profesorii Rita și Stelian Bursuc”, a spus profesorul Dan Gavril, directorul LPS Piatra Neamț, care și-a cerut scuze că nu și-a întâmpinat elevii, așa cum i-a obișnuit, la Unic, acolo unde i-a așteptat de fiecare dată, cu brațele deschise, ori de câte ori au făcut cinste municipiului Piatra Neamț.

”Vreau să vă felicit pentru că ați demosntrat că alături de profesorii Rita și Stelian Bursuc sunteți o altă generație de aur. Vă doresc să aveți succes, pe drumul pe care îl aveți de străbătut de azi înainte, să fiți sănătoși și voi și familiile voastre. Să aveți reușite în examene!”, le-a urat elevilor Maria Blaga, directorul adjunct al LPS Piatra Neamț. Nici handbaliștii nu s-au lăsat mai prejos. Cu emoție în glas, mulți au mulțumit profesorilor pentru înțelegere și pentru faptul că s-au format ca sportivi, dar mai ales cu mentalitate de campioni, de învingători.

”Sunt foarte mândru de mine și de colegii mei, precum și de domnii antrenori. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru susținere și pentru curajul pe care mi l-au dat”, a spus interul Rareș Bursuc, liderul handbaliștilor pietreni. ”Mă bucur pentru copii și au reușit să termine cu capul sus. Au început cu aur, acum patru ani, în clasa a IX-a și au terminat cu aur, mulți dintre ei, clasa a XII-a. Le urez succes în viață tututor și succes la bacalaureat”, a spus, la rândul lui, profesorul Stelian Bursuc.

Handbalistii primiti de conducerea LPS

 ”Am comentat deseori meciurile în care ați jucat și vă mărturisesc sinceră că am căutat să explic procedeele tehnice prin care ați reușit să marcați deseori și simt o bucurie pentru voi. Sper să aveți numai reușite în viață și să vă determinăm să reveniți la Piatra Neamț, atunci când vom putea forma o echipă de Liga Națională”, a fost urarea profesoarei Luminița Ciocârlan, șefa catedrei de handbal a LPS Piatra Neamț.

Conluzia a venit de la profesorul Costică Rusu, fost handbalist de performanță, la Fibrex: ”Cum eu sunt un om care am o dragoste deosebită pentru statistică țin să vă informez că avem o catedră de handbal, cea mai puternică din România, la ora actuală. Asta înseamnă 24 de medalii, 15 de aur, 6 de argint și 3 de bronz, de la înființare”. Profesorul Costică Rusu, care le-a urat handbaliștilor, în calitate de jurnalist sportiv ”să auzim numai de rezultate pozitive în presa centrală”, urare la care subscriem și noi ! (C. SOROCEANU)

Autor:

Ultima ora

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

Operațiune RELEU a Poliției în Neamț, Bacău și alte 3 județe – radare în cascadă pe DN15

Continuă acțiunile întreprinse de forțele de ordine în week-end,...

Neamț. Accident pe DN15D. Un autoturism a ieșit de pe șosea, șoferul se află în spital!

Duminică, 19 aprilie 2026, în jurul orei 10:00, prin...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...