Handbalistele junioare I ale LPS Piatra Neamț, pregătite de prof. Constantin Rusu, au pierdut, la mare luptă, cu 23-26 (14-17), meciul susținut împotriva liderului clasamentului, HC Buhuși, în cadrul etapei a 3-a a campionatului național, seria A. Prețul plătit, însă, de handbalistele pietrene a fost însă foarte mare. Nu mai puțin de trei jucătoare au părăsit terenul accidentate, fiind indisponibile pentru o perioadă mare de timp, iar arbitrii ieșeni Bălan și Ursache nu au acordat nici măcar un cartonaș roșu, care se impunea.
”Echipa din Buhuși are un buget egal cu al întreg LPS-ului din Piatra Neamț, asigurat de primărie, iar noi suntem o echipă incomodă, care, probabil, puteam să încurcăm niște socoteli. Îmi pare rău că la nivelul junioarelor mai sunt arbitraje care nu tratează cu seriozitate maximă fazele de o duritate fără precedent pe terenul de joc, cum ni s-a întâmplat nouă. Vom încerca să jucăm așa cum putem, în continuare”, a declarat dezamăgit, profesorul Constantin Rusu.
Într-un alt joc, LPS Roman a învins cu 35-33 pe LPS Botoșani. În clasamentul seriei A, conduce HC Buhuși, cu 17 puncte, urmată de LPS Vaslui, cu 15 puncte, LPS Roman, LPS Botoșani și LPS Piatra Neamț, toate cu 9 puncte, despărțite de golaveraj. Pietrencele vor evolua pe 22 octombrie, în deplasare, cu ocupanta locului secund, LPS Vaslui.
M. STOIAN