O tânără, de 32 de ani, din Roman, care vindea haine și încălțăminte de pe gard, la Traian (Săbăoani) este cercetată penal.
Poliţiştii de la Secţia Rurală Săbăoani i-au cerut documentele, la controlul de marți, 29 iunie. La final, i-au confiscat peste 70 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte susceptibile a fi contrafăcute. Acestea aveau mărci identice cu mărcile înregistrate pentru articole similare, dar erau de o calitate îndoielnică.
“Întrucât nu au fost identificate contracte de licenţă cu titularii dreptului de proprietate intelectuală asupra mărcilor înregistrate, iar produsele nu prezentau elementele caracteristice ale unor produse originale, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, 73 de articole.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare prevăzută de Legea 84/1998 R“, a precizat agent Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Angela Croitoru