Propunerea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și a Guvernului va fi ca prețul gazelor pentru populație să ajungă la 58 de lei pe MWh de la 1 iulie 2015, a declarat, luni, 23 februarie, Niculae Havrileț, președintele ANRE, citat de Agerpres.
“Este o propunere de 58 de lei pe MWh, față de 53,3 lei pe MWh cât este acum. Aceasta va fi propunerea noastră, împreună cu Guvernul. Va rămâne până la 1 aprilie anul viitor. Noi am solicitat să nu mai facem majorări trimestrial, pentru că este greu, complicat de calculat”, a spus Havrileț, prezent la un forum pe teme de energie.
Acesta a subliniat că prețul gazelor ar putea scădea odată cu intrarea în consum a gazelor din Marea Neagră.
“Noi considerăm că prețul gazului va scădea odată cu accederea în consum a cantităților din Marea Neagră”, a mai spus Havrileț.
Premierul Victor Ponta a declarat pe 10 ianuarie că Executivul nu s-a înțeles cu partenerii financiari internaționali în privința a două probleme, una dintre acestea fiind continuarea agendei de liberalizare a prețurilor la gaze.
Şi ministrul Energiei, Andrei Gerea a făcut un anunţ similar, informează TVR. FMI a cerut recent ca scumpirile să fie aplicate din aprilie. Ministrul susţine că populaţia nu poate suporta o creştere abruptă de preţ şi dă asigurări că scumpirea nu va fi de 17%, aşa cum au cerut experţii internaţionali.
“Prima creştere pe calendar va fi în vară. Este un calendar de definitivare. Pe etape şi preţuri va trebui să mai discutăm, inclusiv cu colegii de la ANRE”, a declarat ministrul Energiei, Andrei Gerea.
Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au cerut ca din aprilie preţul gazelor pentru populaţie si pentru CET-uri să crească de la 53 de lei la 62 de lei pe megawat/oră. Guvernul nu a fost de acord. Majorarea preţului gazelor pentru populaţie şi sectorul energetic au fost cele două subiecte asupra cărora Guvernul şi reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene nu s-au înţeles în această lună. Delegaţia FMI va reveni la Bucureşti în aprilie pentru a renegocia aspectele rămase nerezolvate. Actualul acord cu Fondul se încheie în septembrie. (ZCH NEWS)