Guvernul propune 1.000 lei brut lunar pentru profesori, sindicaliștii în grevă analizează

După runda de negocieri de astăzi, 31 mai, premierul Nicolae Ciucă a anunțat ultima ofertă pentru profesorii care din 22 mai sunt în grevă generală. Negocierile s-au purtat la Guvern împreună cu Marcel Ciolacu și cu ministrul Educației, Ligia Deca. În esență, se propune o majorare salarială de 1.000 lei brut lunar, anul acesta, pentru profesori și de 400 lei brut lunar pentru personalul nedidactic. „Guvernul României va adopta, mâine, prin Ordonanță de Urgență, creșterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în viitoarea lege de salarizare, aplicabilă de la 1 ianuarie 2024.

Măsurile incluse în Ordonanța de urgentă se vor aplica începând cu 1 iunie 2023.

Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.

În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educație. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor”, se precizeză într-un comunicat al Executivului.

Liderii sindicali au anunțat că se consultă cu colegii lor și că vor da un răspuns în această seară. Singurul care a dat o declarație publică este Marius Nistor, liderul Federației „Spiru Haret”. „Consider în momentul de față că e o variantă îmbunătățită și consultăm oamenii. Diseară vom da un răspuns. Guvernul vrea să promoveze actul normativ de mâine, ca sa intre în vigoare creșterile de la 1 Iunie”, a declarat Marius Nistor, citat de edupedu.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...