Guvernul a decis returnarea administrativă a taxelor auto

Guvernul a decis returnarea administrativă a taxelor autoNemțenii care nu au hotărâri judecătorești, ori nu au obținut dreptul la restituire, pot cere pe cale administrativă returnarea taxelor auto. Normele au fost publicată în Monitorul Oficial din 29 decembrie 2017 și prevăd că cei care au de recuperat banii din taxa specială auto, taxa pe poluare, taxa pe emisiile poluante, dar și din timbrul de mediu, se pot adresa Fiscului cu o cerere.

La cerere se anexează dovada plății taxei, dacă titularul o mai are, dar nu este obligatoriu, întrucât organul fiscal are evidența plăților, dar obligatoriu lângă cerere se atașează copii ale cărții de identitate a vehicului și după certificatul de înmatriculare.

Documentele se pot depune personal, sau prin poștă. După primire, Fiscul verifică veridicitatea informațiilor. Sumele care sunt de restituit rezultă după o eventuală compensare, dacă solicitantul are debite la buget sau alte obligații neachitate, mai prevăd normele. În orice caz, indiferent de modul în care Fiscul rezolvă cererea, solicitantul va primi răspuns în maxim 45 de zile de la momentul înregistrării cererii ori va fi notificat pentru a completa documentele. Pe cerere, titularul trebuie să completeze obligatoriu și datele contului pentru că Fiscul va trimite sumele doar prin decont bancar.

Sumele care rezultă de restituit vor fi virate o dată, nu în tranșe.

(C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora