„Gustul Anului 2025” vine din Blăgești: zacusca trio de la ARCA, cea mai bine punctată din România

Zacusca pescărească produsă în comuna Blăgești, județul Bacău, urcă pe podiumul național al gustului. Brandul ARCA a obținut titlul de „Gustul Ales al anului 2025” în cadrul competiției organizate de ROaliment, cu produsul „Zacuscă trio – sturion, păstrăv și crap”. Preparatul a adunat 1.288 de puncte dintr-un total posibil de 1.300, cel mai mare punctaj acordat în acest an de juriul format din specialiști ai industriei alimentare.

„Gustul Anului 2025” vine din Blăgești: zacusca trio de la ARCA, cea mai bine punctată din RomâniaZacusca premiată este realizată după o rețetă proprie, în loturi mici, fără conservanți artificiali. Peștele provine din iazurile ARCA, iar legumele sunt cultivate în solariile companiei din Blăgești. Produsul este gândit atât pentru consumul zilnic, cât și pentru platouri gourmet sau meniuri din zona HoReCa.

În spatele brandului ARCA se află un complex agroalimentar construit în ultimii 15 ani pe malul Bistriței, pe aproximativ 130 de hectare. Aici funcționează iazuri cu păstrăv, sturion și crap, solarii de legume, plantații de fructe de pădure și livezi, crescătorii de păsări, o fabrică de furaje și o unitate de procesare a peștelui. Din acest lanț integrat ies atât produse ambalate – zacuști, marinate, salate de icre, pește afumat, creme și mousse-uri –, cât și materie primă pentru restaurantul propriu, Lotca.

„Gustul Anului 2025” vine din Blăgești: zacusca trio de la ARCA, cea mai bine punctată din RomâniaPatru dintre specialitățile ARCA sunt deja atestate ca „produs tradițional” la nivel național: Marinată picantă de sturion în ulei, Zacuscă pescărească din legume și sturion de Blăgești, Zacuscă pescărească din legume și crap de Blăgești și Zacuscă pescărească din legume și păstrăv de Blăgești. Toate sunt realizate fără conservanți artificiali, cu accent pe materia primă locală și pe procesare manuală.

Din 2025, fabrica ARCA funcționează autonom din punct de vedere energetic, după instalarea a două eoliene pe domeniu. În paralel, sunt în derulare investiții de 5 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii și creșterea capacității de producție.

Grupul își construiește și propria rețea de desfacere. Din octombrie 2025, ARCA operează băcăniile UNDÉ în Moinești și Blăgești, spații dedicate produselor artizanale și bio, venite de la mici producători care mizează pe „etichetă curată”. Extinderea este deja planificată: la început de 2026, brandul UNDÉ ar urma să ajungă în Târgu Ocna, Bacău și București.

Autor:

Ultima ora

Colectă de alimente la Lidl pentru comunitățile vulnerabile

Lidl România organizează o nouă colecte de alimente pentru...

Moș Nicolae, sărbătorit la Piatra-Neamț. Program special, sunt așteptați  cât mai mulți copii

Moș Nicolae, sărbătorit la Piatra-Neamț. Program special, sunt așteptați  copiii din întreaga regiune

Anunț public privind etapa de încadrare

ARHIEPISCOPIA  IAȘILOR în calitate de titular plan anunţă publicul...

Colectă de alimente la Lidl pentru comunitățile vulnerabile

Lidl România organizează o nouă colecte de alimente pentru...

Moș Nicolae, sărbătorit la Piatra-Neamț. Program special, sunt așteptați  cât mai mulți copii

Moș Nicolae, sărbătorit la Piatra-Neamț. Program special, sunt așteptați  copiii din întreaga regiune

Anunț public privind etapa de încadrare

ARHIEPISCOPIA  IAȘILOR în calitate de titular plan anunţă publicul...

Informare meteo de vânt puternic

După o bună perioadă de timp cu precipitații, sunt...