0:00

În stațiunea turistică de interes național Piatra Neamț, pe strada Petru Movilă, la nr. 50, fix în fața sensului giratoriu de la ieșirea/intrarea (din)spre Bicaz, deci cu expunere maximă la stradă, se afla o construcție în paragină, începută prin1995, apoi abandonată. Proprietatea avut numai stăpâni cu nume greu, gen Mararu, iar în acest moment îi aparține lui Muftuoglu Seyhmus, administrator al cunoscutului lanț de magazine de amanet și bijuterii S.C.HAGI GOLD S.R.L.

Alături, la numărul 48, locuiește un cetățean care nu are acces la high life-ul local, pe numele său Petru Rusu, dar pe care soarta l-a făcut să aibă gard comun cu proprietatea amintită. Dl. Rusu se plânge că, de când a fost cumpărată această clădire și terenul aferent, viața i s-a schimbat.

Gunoi cu ștaif pe un terenul unui milionar din Piatra Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiZilnic, în spatele clădirii se depozitează foarte mult moloz, mortar întărit, rămase după dărâmarea sau modificarea unor construcții, că s-a format o groapa de gunoi. În acest loc au crescut bălării, diferite buruieni, sunt șobolani, șoareci și alte sălbăticiuni care mai pătrund în casa noastră și ne pot îmbolnăvi și mai mult. Molozul este depozitat până la geamul casei unde locuiesc și, deoarece este amestecat și cu alte resturi vegetale, emană un miros insuportabil încât nu mai pot servi nici masa, toate aceste amplificându-se după ploile din ultima vreme. Probabil vecinului i se pare normal, având în vedere că nu locuiește aici, să aibă o groapă de gunoi ilegală. Nici păsări nu mai pot să cresc, deoarece le mâncau șobolanii și dihorii. L-am întrebat de ce nu depozitează sub geamul lui și a răspuns că face ce vrea pe terenul lui. Eu am luat amendă de 150 de lei pentru că am dat foc la niște deșeuri în curte, iar Poliția Locală nu observă nimic anormal în curtea vecinului”.

Petru Rusu a făcut plângeri la Poliția Locală și Garda de Mediu și așteaptă rezultate concrete. Din spusele lui, proprietarul gunoaielor ar mai fi fost reclamat de celălalt vecin, amendat și, de atunci, a mutat orientarea gunoaielor spre casa domnului Rusu.

Irina Ștefănescu, purtătoarea de cuvânt a Poliției Locale, a declarat că ”există o plângere înregistrată din data de 19.04.2019, care a fost repartizată compartimentului Protecția Mediului, care au fost deja la fața locului și cine a făcut sesizarea o să primească răspuns în scris, în termenul legal stabilit. Depozitantul gunoiului de pe Petru Movilă nu a mai fost amendat, iar reclamantul a mai fost căutat și nu a fost găsit la domiciliu”. Tot ea susține că proprietarul clădirii nu numai că n-a mai fost amendat până acum, dar nici nu mai există vreo altă plângere la adresa sa. Celălalt vecin, Rodica Corbu, a precizat că, în urmă cu trei ani a făcut reclamație, iar Poliția Locală l-a sancționat atunci pe proprietar.

Muftuoglu Seyhmus, cel reclamat în acest caz, are propria sa versiune: ”Nu știu, dar nu cred, am o clădire acolo, dar cu moloz si deșeuri nu cred să fie. Într-adevăr, am prins câțiva oameni care veneau și descărcau acolo, dar fără știrea mea, asta mi-a spus paznicul. Nu am niciun fel de plângere la locația respectivă. În spate, într-adevăr, sunt niște deșeuri de construcții aduse de alții din oraș. Am și un paznic care i-a prins și au zis că vin să ia deșeurile înapoi, dar nu a mai venit nimeni. Anul trecut am făcut un gard în față, ca să nu mai intre nimeni acolo. Sincer, din cauza asta am făcut gard. Personal, și eu am făcut reclamație, că vin și aruncă deșeuri în curtea mea, chiar mai multe reclamații. Dacă cineva se plânge de vreun miros din curtea mea, asta chiar este o aberație. Avem un plan mare cu terenul respectiv, deja s-au depus hârtiile pentru asta. Avem un vecin pe care l-am dat în judecată, posibil el să se plângă de această situație, dar am avocați și dăm și noi, la rândul nostru, în judecată”.

Până la finalizarea anchetei celor de la Poliția Locală, rămân fotografiile cu molozul din curte, gunoaiele care, probabil, sunt de origine extraterestră și planurile mari pentru terenul respectiv.

Bogdan CĂLIAN

Articolul precedentLuna mai înseamnă vacanță? Dacă DA, iată 5 lucruri ce nu ar trebui să îți lipsească din bagaj!
Articolul următorNote informative la Spitalul de Urgență Neamț
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.