0:00

* varianta tehnică va fi studiată azi, la ora 10, când doi consilieri județeni de la fiecare partid se întâlnesc cu responsabilii de proiect

* pentru luni, se anunță o ședință extraordinară, în care desemnarea operatorului pentru depozitul de gunoi de la Girov să fie votată în cunoștință de cauză, fără (multe) directive de la partid

Caietul de sarcini pentru desemnarea operatorului la depozitul de deșeuri de la Girov a fost respins, ieri, de consilierii PSD-PDL-PPDD. Pentru a doua oară. Abia după ce au votat contra, unii dintre ei au prins glas să și spună ce consideră că ar fi în neregulă și de ce s-au opus. Asta după ce li s-a atras atenția atât de președintele CJ Culiță Tărâță, cât și de liderul de proiect, că subiectul este unul serios și problemele sunt grave. Vorbim de un proiect european, care are termene, care are niște rigori ce trebuie respectate sau, în caz contrar, costă. Culiță Tărâță le-a atras din nou atenția consilierilor județeni că, dacă se mai continuă cu atitudinea de ”Gică Contra”, județul riscă să plătească bani grei drept corecții, iar locuitorii din județ să nu mai aibă unde duce gunoiul.

”Când vom obliga populația să plătească bani în plus pentru ca gunoaiele să fie transportate în alte județe, noi, consilierii județeni și președintele Consiliului Județean, vom fi nevoiți să dăm socoteală în fața cetățenilor. Cheltuielile în plus și toate celelalte probleme vor fi puse în sarcina noastră. Colegii de la PSD, PDL și PPDD, care au dat vot negativ, au obligația să spună unde nu este bine și ce nu este bine la acest caiet. Este pentru a doua oară când se supune la vot, când se vine cu aceleași motive puerile. Caietul de sarcini a fost verificat la Bruxelles, iar după darea în funcțiune va fi sub controlul de la Bruxelles încă 5 ani. Credeți că cei de la Bruxelles și-ar fi pus apostila pe ceva greșit?!”, a spus președintele Tărâță.

Reprezentantul liderului de proiect, la rândul său, a precizat că documentația de licitație trebuie să rămână așa, pentru că așa este proiectul. Dacă s-ar schimba ceva în caiet, ar însemna să se facă un alt proiect. Pe de altă parte, în lipsa unui caiet de sarcini aprobat, nu se poate organiza licitația pentru desemnarea operatorului care să getsioneze deșeurile și depozitul de la Girov. Asta înseamnă că tot ce s-a făcut acolo trebuie pus în conservare, cu costurile aferente, dar pune în dificultate și localitățile din Neamț.

Deja Târgu Neamț și Roman au intrat în prelungire cu gropile lor de gunoi, pe care trebuie să le închidă, iar comunele stau și mai rău. A explicat Ion Rotaru, primarul de Alexandru cel Bun: ”Romanul ne-a anunțat că nu ne mai primește. Eu adun 300 t de gunoi pe lună. Să găsim o soluție! Nu-mi spuneți că nu se poate! Veniți cu amendamente, nu ne lăsați așa! Ne lăsați pe mâna celor de la Garda de Mediu și Agenția de Mediu! Eu n-o să mai colectez, că n-am unde le duce, oamenii o să le arunce pe malul apei sau în râpă, vine Mediul și mă amendează că nu respect gestionarea deșeurilor. Începe cu 400 de milioane. Acum mai ține zăpada, dar peste o lună, două?”.

Dan Constantin (PSD) a spus că, independent de votul CJ, Asociația Eco Neamț, formată din 83 de localități ale județului plus consiliul județean, ar putea să aprobe caietul de sarcini, chiar dacă votul CJ e negativ. ”CJ are un vot în Eco Neamț. E o falsă problemă că noi, consilierii județeni, nu vrem acest proiect. AGA se poate ține și fără votul reprezentantului CJ. Se acreditează ideea că noi blocăm proiectul, dar nu-l blocăm”, a spus acesta, dar a fost imediat contrazis de Culiță Tărâță, care a decretat că e ilogic ce susține.

La aceeași idee – să se facă și propuneri dacă tot e ceva în neregulă, nu doar opoziție de dragul partidului – au fost mai mulți care au achiesat, inclusiv deputatul Harbuz, prezent în sală și solicitat de Culiță Tărâță să-și dea cu expertiza. ”Cred că această discuție nu trebuie să aibă loc politic, ci tehnic. Iar votul împotrivă ar trebui motivat tehnic, nu politic”, a spus Liviu Harbuz.

În final, a rămas cum s-a stabilit, adică proiectul a picat. Totuși, s-a decis ca doi consilieri din fiecare partid din CJ să se întâlnească azi, la 10, cu toți factorii ”tehnici” implicați în proiectul privind gunoaiele și să se lămurească despre ce e vorba. Că până acum au votat în necunoștință de cauză. Ulterior acestei întâlniri, luni, la ora 16, va fi o ședință extraordinară, în care se va dezbate din nou un proiect de caiet de sarcini. Poate a treia oară va fi cu noroc.

Dana OSTAHIE

Irina CĂLIN

”Gunoaiele aș vrea să nu aibă culoare politică, dar uite că din păcate au!” – Culiță Tărâță, președintele CJ Neamț.

Articolul precedentȘădinți ambuscate
Articolul următorProtocol prelungit