Coșul de fum neprotejat a mai provocat o tragedie, astăzi, 6 iunie. Casa unei localnice de 82 de ani, din Grințieș, a luat foc și a ars, iar femeia a suferit arsuri grave. Vecinii au fost cei care au scos-o din casă, până când au ajuns pompierii.
Incendiul a fost anunțat la ora 10.16, iar primii au ajuns voluntarii de la SVSU Grințieș. De la Garda II Poiana Teiului au fost trimise echipaje de militari cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. „La ajungerea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei case, cu posibilitatea propagării la anexele gospodărești din vecinătate. Proprietara locuinței, în vârstă de 82 de ani, a fost scoasă din locuința cuprinsă de flăcări de către cetățeni. Aceasta a suferit arsuri. Echipajul SMURD a acordat victimei primul ajutor calificat, după care aceasta a fost preluată de un echipaj de la SAJ și transportată la spital. Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile”, a declarat lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.
Femeia a fost dusă la cel mai apropiat spital, cel de la Târgu Neamț. Din cauza rănilor grave, medicii din cadrul CPU au solicitat elicopterul SMURD. Pacienta a fost transferată la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași.
C.I.